Este vorba despre Zâna Tăiețeilor, o poveste originală, scrisă de dramaturgul Alina Nelega și pusă în scenă de regizorul Gavril Cadariu, cei care în 2014 semnau o altă premieră absolută la Colibri, Eu sunt Shakespeare, spectacol care aducea pentru prima dată Teatrul Colibri în Festivalul Internațional Shakespeare. Zâna Tăiețeilor își spune povestea grație actorilor: Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș, Geo Dinescu și Marin Fagu. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, iar muzica de Zeno Apostolache. Publicul este așteptat la premieră pe 30 și 31 ianuarie. Prețul unui bilet la premieră este 20 de lei. Până atunci, vom avea parte din plin de aventuri frumoase, cu personaje dragi. Astfel, sâmbătă, 9 ianuarie 2021, ora 18: 00, ne salută cu Bună dimineaţa, noapte bună actriţele Adriana Ioncu şi Alla Cebotari, în spectacolul adaptare după Donald Bisset, traducerea Ivan Juvetov şi Adriana Bora, regia Joro Ivanov, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alexandr Mihailov. Duminică, 10 ianuarie 2021, la ora 11: 00, actorii Geo Dinescu și Marin Fagu ne dezvăluie Povestea celor trei purceluși, într-un spectacol interactiv, vesel și educativ, creat de cei doi actori, pictură Iulia Goanță, desen afiș Ioana și Andrei Popescu. Publicul mai poate vedea în luna ianuarie și spectacolele: Cenușăreasa, Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor, Prințul Broască, De-aș fi Scufița Roșie. Preţ bilet: 13 lei / pers. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri: - de luni până sâmbătă, între orele 10: 00 - 19: 00 - duminica, între 10: 00 - 13: 00 Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri. Reamintim că: • se ocupă doar 30% din capacitatea sălii, numărul maxim admis de persoane fiind de 90; • agenția de bilete rămâne închisă 15 minute înainte de începerea spectacolului (sâmbăta, între 17: 45 – 18: 00, iar duminica, între 10: 45 – 11: 00); • purtarea măștii este obligatorie; • accesul în sală se face cu 45 de minute înainte de începerea spectacolului, după măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și efectuarea triajului observațional epidemiologic; • se stă doar pe rândurile pare, distanțarea fizică în sală făcându-se și prin păstrarea a 3 scaune libere între spectatori. Un adult poate sta lângă maximum 2 minori. • nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor cu temperatura peste 37, 3°C! • după ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
01-08-2025: Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” marchează 80 de ani printr-un turneu național susținut de Ministerul Culturii Republicii Moldova
Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” marchează 80 de ani de activitate printr-un turneu național dedicat copiilor și familiilor din întreaga țară. Sub genericul „LICURICI – 80: Povești care unesc generații”, artiștii aduc spec ...
[ continuare ]
Din categoria Teatre Republica Moldova
10-06-2025: Cahul, "Punguța cu doi bani"
"PUNGUȚA CU DOI BANI” de ION CREANGĂ este o poveste mult îndrăgită de copiii mai multor generații. Cu ea au crescut şi bunicii, şi părinții voştri, dragi prieteni.
Adaptată de Ecaterina Mihăescu-Păun, în regia Alinei ...
[ continuare ]
Din categoria Teatre Republica Moldova